Tanti de la metrou
Cand cobor dimineata la Universitate, in drum spre servici, este o tanti batrana care cerseste la iesirea din metrou. Am remarcat-o destul de repede, caci sta putin mai departe de scari, parca ii este frica sa se amestece cu ceilalti cersetori care stau pe acolo.
Mi-am dat acum cateva zile seama ca nu i-am dat niciodata nimic, si cu toate ca de obicei nu dau bani, mi s-a parut ciudat. Nu stiu de ce… dar mi se parea o greseala sa nu-i dai nimic. Poate care eram miscat de prezenta ei continua la scara de metrou, sau de fata ei trista de om obosti de viata, sau poate… cine stie… poate chiar are nevoie de ajutor si chiar si eu reusesc sa simt asta.
Intr-o dimineata am vazut un domn carunt, genul acela despre care poti sa juri ca e profesor cum ii dadea niste mancare. Avea un pachetel, ceva alimente… nu stiu ce era… dar individul mi-a fost instant simpatic. Ii explica ce are acolo si ce sa faca cu ele. Nu vorbea cu ea asa cum vorbesti de obicei cu un cersetor… era foarte interesant felul lui de a vorbi… parca se adresa oricarui alt om in-varsta, nu cuiva care sta cu mana intinsa. Cred, si domnul carunt a remarcat ce am simtit si eu… e greu de explicat… e ceva… un feeling care parca e luat dintr-o poveste de Tolstoi.
Si mai e ceva… intr-o buna zi, o sa-mi dau seama ca nu am mai vazut-o de mult… si ca probabil nici nu o sa o mai vad vreodata. Stiti ceva dragi cititori imaginari? O sa-mi lipseasca acea bunicuta de la iesirea din metrou.
