Disponibilizari…
Acum cateva saptamani a aparut prin presa zvonul ca marele satan (al it-ului) o sa inceapa sa-si concedieze acolitii la gramada ca a venit criza si peste dansul. Intamplator sau nu doi colegi “au hotarat” sa ne paraseasca. Asa ca au inceput suspiciunile…
Haaaaooleeuuu… vine criza peste noi. O sa ramanem fara job-uri fix anu asta cand e asa de greu sa gasesti ceva decent. Paradoxal, si total involuntar in capul meu deja luau nastere scenarii… cine oare o sa fie concediat, cat o sa primeasca compensation packet… si deja ma vedeam locuind iara in camin cu fosti colegi de facultate. Tztz… ce repede se poate schimba viata unui om.
Am plecat ieri spre casa impreuna cu un coleg, pocait. Treceam prin metrou pe la Unirii si ma intreaba deodata daca nu am niste bani la mine… si nu aveam. Ma gandesc ca vrea sa faca niste cumparaturi, cand ajungem acasa… asa ca ii spun ca am o gramada de bonuri. Imi cere un bon, se intoarce o gramada de drum si il da unui batran care statea cu un cantar in pasaj. Practic moshu cersea, dar intr-un mod mai onorabil. A inceput sa-mi explice colegul cum e important sa ajuti oameni nevoiasi, si asa mai departe… si eu la randu-mi am inceput sa-i explic cum nu cred ca e bine sa le dai bani… sau bonuri… si ca sunt metode mai bune sa faci bine oamenilor.
Anyway… dragi cititori imaginari… de ce va povestesc astea? Mi-am dat seama ieri seara ca stilul meu de viata nu are nici o scuza. Mi-am dat seama ca nu am mai facut de mult “bine” unui strain. Nu am am mai facut numic… uman, social, crestin… Pe scurt: sunt la pamant.
OK… sa nu credeti ca sunt genul de om deprimat… caci nu sunt. Mi se pare totusi ciudat, ca am ajuns sa ma gandesc acum, ce om bun eram acum multa vreme si ce viata frumoasa si interesanta aveam. Imi povestea o prietena cum tanjeste dupa vremurile, cand studenta fiind se invartea ore in sir prin magazine cu 10 lei in buzunar, ca sa cumpere o mica decoratiune pentru brad. Iar cand gasea acel ceva, mergea acasa (la camin) decora bradul si se bucura nespus de acea mica achizitie pe care tocmai o facuse. Acum cateva zile, m-am plimbat prin Auchan cu o gramada de bani in buzunar, si nu am putut sa gasesc nimic care sa ma bucure. Ori aveam deja, ori ma lasa rece.
Valoarea mea, este data de job-ul pe care-l am… si cat de repede se poate schimba asta. Valoarea mea… este data de skillzurile pe care le am… si cat de putina ma ajuta ele sa fac ceea ce este bine si relevant. Nu prea stiu unde vreau sa ajung cu acest post… dar ideea este… I don’t like myself anymore.
As vrea sa pot crede ca tot ceea ce am descoperit aici ma va schimba. Ca o sa incep sa fiu un om mai bun. Sa ma implic, sa-mi pese sa iubesc… Stiu insa foarte bine ca e putin probabil… O sa am succes… o sa am o cariera… o sa castig bani multi… Uff… ce viata urata o sa am!
PS Nu se fac concedieri… e doar un zvon!
