E campanie…
Am fost azi pe la bunici… probabil chiar si voi cititorii imaginari stiti cum e, cand mergi la tara. A fost o excursie speciala totusi: pe drum la fiecare pas eram agasat din stanga si din dreapta de portretele teribil de serioase ale stimabililor candidati la presedentie. Nu poti ignora asta, oricat de mult ai vrea… este campanie pentru prezidentiale, si lumea noastra va sta in loc macar pana dupa turul 1. (mai ales datorita grevei infectilor de la metrorex)
Ce m-a distrat insa copios a fost cum se duce aceasta batalie electorala la sate… unde totusi traieste o mare parte din populatia care maine va participa la desemnarea viitorului presendinte al tarii. Trebuie sa va informez, si va rog nu credeti ca sunt partinitor din cauza asta, bunicul meu e PSD-ist convins.
No borders
Dragi cititori imaginari, va scriu din aeroport… da da… sunt din nou pe drum. Am ajuns devreme, mai este o ora pana cand pleaca zborul de Bucuresti, dar se simte deja din plin prezenta romanilor prin zona. In spatele meu, o doamna trecuta de prima tinerete urla la o anume Lili, speriata din cale afara ca pe bilet nu apare numarul corect de bagaje (in romaneste desigur). Cand veneam spre sala de asteptare am asistat la o discutie la fel de interesanta intre un tinar june (ghiciti din ce tara?) care a fost prins de security fumand in toaleta.
In fata mea sta un domn care a rasturnat suportul pentru bagaje incercand sa dovedeasca dimensiunile suple ale bagajului sau pe care voia sa-l ia la cabina (sunt convins ca ma puteam ascunde in acel geamantan). La stanga si la dreapta stau doua pirande, pline de cumparaturi de la duty free, care atrag o gramada de priviri intersate, chiar si din partea araboaicelor ascunse sub voal. Acum isi apostrofeaza un puradel, in limba romana spre disperarea mea.
Incep sa-mi dau seama ca toti acesti indivizi vor fi in avionul “meu” si sincer sa va spun incep sa-mi fac griji: daca vor sa deschida geamul sa fumeze, daca vor traga semnalul de alarma… sunt totusi oamenii lui Caragiale. Numai circula cu trenul si caleasca, dar au ramasi aceeasi nemuritori mitici.
Ma confrunt cu o dilema: mi-e rusine ca vin din Romania. Ma intreb daca lumea m-a auzit vorbind la telefon si acum stie de unde sunt. Ce situatie tampita. Oare ce sa fac?
In mare am ajuns la concluzia ca am trei posibilitati: stai si plangi, stai si schimba, numai sta. Daca as fi unul din acei mari bloggeri cu milioane de cititori acum as propune un poll. Sa va las pe voi dragi cititori imaginari sa decideti. Din pacate…. nu e asa usor. Tot ce imi ramane este sa va tin lacurent. As soon as I know you will know.
Ger-man-niaa
De vreo 2 saptamani sunt in Deutschland, in misiune pentru marele Satan… Am mai fost pe aici, dar e prima data cand am venit sa lucrez pe bune. Voiam doar sa impartasesc cateva idei:
1. Nemtii nu lucreaza la fel de mult ca noi.
2. Au si ei idiotii lor… care parca ii pun pe ai nostri in umbra.
3. Mai vezi cate o Dacie pe strada, motiv de mare bucurie si mandrie nationala.
4. Mancarea e mai ieftina ca la noi.
5. Mama ce imi place sistemul lor de transport in comun.
Where to?..
Exista o oarecare regula determinista in viata… ai un punct de plecare… o directie timpurie… ceva “adaptari” pe parcurs… Matematic vorbind, daca vezi de unde e plecarea, iei directia la cateva clipe dupa start, postulezi faptul ca nu o sa apara schimbari majore… aplici o integrare pe timp…. poti sa determini pozitia in orice moment viitor.
Tanti de la metrou
Cand cobor dimineata la Universitate, in drum spre servici, este o tanti batrana care cerseste la iesirea din metrou. Am remarcat-o destul de repede, caci sta putin mai departe de scari, parca ii este frica sa se amestece cu ceilalti cersetori care stau pe acolo.
